Poruncă de la Domnul primeşte tot poporul: „De vrea să fie-n luptă doar el biruitorul… Deloc să nu-şi poftească în faptă sau privire Vreun lucru ce e pradă, sortit spre nimicire.” Şi-n faţă este Ai-ul, cetatea-i foarte mică, Iar toţi israeliţii nu au nici pic de frică Că s-ar putea să fie învinşi în luptă dreaptă… Dar altfel se întâmplă de cum ei se aşteaptă Se văd înfrânţi în luptă… iar Iosua nu ştie De ce-au căzut evreii, pe câmp, la datorie. Se-ndreaptă către chivot, se pleacă-n rugăciune, Iar Dumnezeu l-ascultă şi iată ce îi spune: „Nu sta plecat degeaba… ci pe popor adună, Sfinţeşte-i pentru mâine. Ei au păcat; să-l spună! Când tu vei trage sorţul, vor fi descoperite Acele lucruri rele ce-au fost pe-ascuns poftite.” Începe cercetarea şi cercul se restrânge Speranţa de scăpare încet, încet, se frânge Iar hoţu-i scos în faţă şi Iosua vorbeşte: „Pe Domnul să Îl lauzi… şi-apoi mărturiseşte!” Acan se spovedeşte, dar rău deloc nu-i pare, Motive pune-n faţă… să-i fie apărare La fapta mişelească făcută fără minte… Dar răul nu se scuză prin vorbe sau cuvinte. El spune că, în pradă, vazut-a lucruri rare: O haină valoroasă şi-o placă foarte mare Din aur fabricată… Şi buni sunt şi arginţii, De sunt mai mulţi grămadă, ei fură ochii minţii